Tipografia reprezintă arta și tehnica tipăritului, a formei și aranjării literelor pe un document scris. În teoria mediilor se referă la scrisul tipărit, în contrast cu scrisul de mână, scrisul electronic sau textele neliterare. Deseori termenul se referă și la hârtia folosită și coperțile lucrării. Astăzi se referă cu precădere la procesul creativ care se aplică la literele individuale, scris, imagini, linii, suprafețe, dar și interspații, margini, punerea în pagină (în engleză layout) și alte elemente grafice ale tipăriturilor și mediilor electronice.
Pe teritoriul actual al României primele tipografii au început să funcționeze în anul 1508, anul editării la Mănăstirea Dealu a unui Liturghier, la inițiativa voievodului Radu cel Mare (1495-1508). Tipograful acestui Liturgher a fost Macarie, călugăr care lucrase la Veneția în perioada incunabulară, de unde adusese și literele chirilice pentru tipografia de la Dealu. După Cracovia și Veneția, tipografia de la Dealu a fost cea de-a treia tipografie din Europa ce a folosit caractere chirilice. (Wikipedia).
Istoria tiparului îşi are originile adânc implementate în istoria scrisului ca formă de manifestare a comunicării gândurilor, sentimentelor şi dorinţelor oamenilor din cele mai vechi timpuri. În zorii culturii omeneşti nodurile pe sfoară, beţigaşele sau pietrele de diverse forme şi dimensiuni exprimau într-o formă materială cuvântul.
După ce mult timp apreciaseră oralitatea, oamenii au descoperit arta vizuală de a reda cuvantul oral cu ajutorul figurii sau fiinţei la care se făcea referire. Primele dovezi de existenţă ale tiparului provin din templele şi palatele regilor din Sumer şi Babylonia din perioada 2291-2122 î.Chr. Ele constau din blocuri de tipar pe care se regăsesc texte scrise în simboluri cuneiforme. Aceste blocuri erau utilizate la tipărirea în clei. Dorinţa de a consemna stări de fapt sau credinţe, idei politice sau ştiinţifice separând, însă imaginea de complexul sonor a dus la dezvoltarea alfabetelor ca adevărate colecţii de semne independente care nu mai redau imaginea asociată obiectului sau stării, ci impun ca reprezentare a acestora combinaţii fie de litere, fie de ideograme sau pictograme.
Dezvoltarea tehnică şi ştiinţifică a comunităţilor umane a impus transmiterea cunostinţelor în forma scrisului alfabetic. Primii paşi i-au făcut rabinii, chinezii, călugării creştini sau budişti care copiau informaţiile scrise pentru a le transmite mai departe.
Primele tehnici de tipărit utilizau blocuri fixe de lemn cu care chinezii tipăreau scrierile budiste pe hârtie încâ din secolul VII d.Chr. Din aceea perioadă provin cele mai vechi scrieri din lume pe hârtie.
Un sul de hârtie cu înscrisuri religioase budhiste tipărit în 704-751, descoperit în 1966 se află în prezent la templul budhist Pulguk-sa din Kyongju, Korea. Alte pergamente tipărite cu înscrieri budhiste se află pe mici pagode de lemn în templul din Nara, Japonia. În secolul XI, în anul 1040, chinezii tipăreau deja cu carctere mişcătoare utilizând prese de tipar.
Johannes Gutenberg, candidat la titlul de “om al celui de al doilea mileniu creştin”, este creditat ca inventatorul presei de tipar. În anul 1450 Gutenberg s-a asociat cu bogătaşii Johann Fust şi Peter Schoffer pentru a pune la punct prima presă de tipar cu litere mobile din Europa. În anul 1454 Johannes Gutenberg a tipărit un calendar şi celebra Biblie cu 42 de linii pe pagina, lucrare realizată în 170 de exemplare.
Cu toate că Johannes Gutenberg nu a inventat tiparul, experimentele sale au făcut tipărirea mult mai practică. A folosit matriţe de nisip pentru a turna caracterele şi a introdus pentru prima dată în lumea vestică literele mobile.
După moartea sa la Mainz în 1468, timp de cinci secole literele mobile introduse de acesta au rămas neschimbate şi au pus în tipar mii de miliarde de cărţi.